15

Jan
2017

Clubul Tinerilor – Eveniment de Craciun

Posted By : UtilDeco - Unitate Protejata/ 202 0

Mulţumim tuturor celor care şi-au făcut cumpărăturile de la UtilDeco Charity Cash&Carry şi au selectat ca 100% din profitul obţinut să meargă către Clubul Tinerilor ADV România! Cu ajutorul lor, oferim din 2004 un pachet integrat de servicii sociale şi educaţionale pentru peste 150 de copii şi tineri.

Clubul Tinerilor este un program al Fundaţiei „Alături de Voi” România unde, periodic, vin în jur de 150 de copii și tineri din medii vulnerabile – cu diverse tipuri de dizabilități, cu părinți plecați la muncă în străinătate, de etnie romă, din familii cu venituri scăzute sau proveniți din centre de plasament.

Aici, beneficiază de un pachet integrat de servicii psihologice, sociale și educaționale, care le dezvoltă abilitățile de viață independentă, le asigură continuitatea educației și îi ajută să depășească momentele dificile prin care trec (violență, bullying, consum de alcool şi alte substanţe, separare de părinţi, discriminare, stări emoţionale negative etc).

Tot de aici recrutam si tinerii care lucreaza in atelierele UtilDeco. Intervenția este continuată în comunitate, prin activităţi de informare derulate în școli și licee, pe diferite teme, cum ar fi: educație pentru sănătate, inclusiv educaţie sexuală, prevenirea consumului de alcool şi droguri, prevenirea violenței şcolare, prevenirea traficului de persoane ş.a. Detalii pe clubultinerilor.eu

Leave your comment