21

Feb
2017

Clubul Tinerilor in parteneriat cu Soft&Grace

Posted By : UtilDeco - Unitate Protejata/ 358 0

Rutina face parte din viața tuturor oamenilor, mai ales atunci când vorbim despre persoane adulte cu dizabilități, al căror program este de multe ori previzibil. În cadrul Centrului de Zi pentru persoane adulte cu dizabilități, din cadrul Fundației Alături de Voi România, ne propunem să le oferim beneficiarilor noștri experiențe diverse, care să-i stimuleze și să le aducă în același timp multă bucurie.

O astfel de experiență a fost pentru tinerii cu care lucrăm, vizita la studioul de gătit Soft & Grace. Acolo au fost întâmpinați cu multă căldură de Bogdan Puiu, un om cu suflet mare și cu viziune, care face ca lucrurile bune să se întâmple. Soft & Grace este mai mult decât un loc în care oamenii vin să învețe să gătească. Este un loc în care gătitul se transformă în pasiune, iar oamenii, indiferent de proveniența lor, sunt importanți.

Importanți și valorizați s-au simțit și tinerii cu care am fost. Unii dintre ei au pus pentru prima dată în viața lor mâna pe un cuțit. Trecând prin toate etapele pregătirii unei mese, ei au creat primul lor meniu, simplu și pretabil la a fi gătit și acasă: cartofi prăjiți și omletă cu ciuperci, cârnați și roșii cherry. Experiența de a găti a fost completată de faptul că s-au putut bucura de rodul muncii lor în bucătărie, într-un cadru elegant, asemănător unui restaurant.

Este greu de pus în cuvinte entuziasmul pe care această experiență le-a adus-o beneficiarilor noștri. Alături de ei, îi mulțumim și noi lui Bogdan, managerul studioului de gătit Soft & Grace, pentru deschidere, răbdare și multă bunăvoință.

Ne bucurăm să cunoaștem astfel de persoane, care fac ca lumea să fie un loc mai frumos, în care toți oamenii au loc!

Ce este Clubul Tinerilor?

Este un concept dezvoltat in cadrul fundatiei noastre unde vin în jur de 150 de copii şi tineri din familii sărace, cu părinţi plecaţi la muncă în străinătate, cu dizabilităţi, de etnie roma sau proveniţi din casele de copii. Aici beneficiază de un pachet integrat de servicii sociale şi educaţionale care le dezvoltă abilităţile de viaţă independentă, le asigură continuitatea educaţiei şi îi ajută să depăşească momente dificile legate de depresie, violenţă, abuz sau alte probleme sociale. Profitul obtinut de catre UtilDeco finanteaza acest concept.

Leave your comment