Program de alfabetizare – Clubul Tinerilor

Posted By : UtilDeco - Unitate Protejata/ 618 0

La Clubul Tinerilor lucrăm zi de zi cu persoane cu dizabilități. Sunt tineri și adulți, cu vârste între 20 și 40 de ani, care provin din medii diverse (familii dezorganizate, familii cu situații materiale bune, familii cu situații materiale modeste, familii monoparentale, centre de îngrijire și asistență etc). Un singur lucru îi unește însă, faptul că, în fiecare zi, petrec timp împreună la Centrul de zi al Fundației ADV România. Vin dimineața și pleacă după-amiaza, unii înapoi la centrul de îngrijire și asistență, alții înapoi acasă la familiile lor.

În urmă cu aproximativ un an și jumătate am început un program de alfabetizare.

De ce? Simplu: pentru că mulți dintre ei nu știau să scrie și să citească. Am constatat acest lucru când, după o întâlnire avută cu ei, i-am rugat să semneze tabelul de prezență.

Am plecat în această călătorie cu optimism și foarte încrezători și, deși lucrurile au mers mai greu decât ne-am așteptat, iată că după un an și jumătate de muncă putem spune că cel mai mare succes al nostru este faptul că tinerii cu care am lucrat recunosc o mare parte dintre litere și știu să își scrie numele.

Da, cu efort și exercițiu, performanțe pot fi înregistrate! Suntem mândri de fiecare succes! Mai multe detalii pe clubultinerilor.eu

Politia Vestimentara – Clubul Tinerilor

Posted By : UtilDeco - Unitate Protejata/ 595 0

18 ianuarie 2017, ora 14.30, conversaţie la Centrul de Resurse pentru Adolescenţi Iaşi (CRA), în cadrul temei “Poliţia vestimentară”:

– Specialist C.R.A.: “Ce părere aveţi despre blugii tăiaţi? I-aţi purta?”
– M. (adolescentă C.R.A.): “Mie nu-mi plac…”
– R. (colegul adolescentei M.): “Dar dacă nu-ţi plac, de ce îi porţi?”

Dar chiar aşa? Să fie din cauza modei, a unei prietene care şi-a cumpărat o pereche asemănătoare sau doar pentru că adolescenta noastră a crezut că acesta este răspunsul pe care cei de lângă ea doreau să-l audă? Şi atunci a început discuţia … Am vorbit despre stilul vestimentar în adolescenţă, despre tendinţele în modă, despre cum ne îmbrăcăm în anumite împrejurări (teatru, şcoală, petrecere, parc etc.), despre cum ne simțim în anumite ținute și despre ce ținute ni se potrivesc.

Şi cum puţină culoare nu strică niciodată, adolescenţii au fost provocaţi să realizeze, din hârtie, diverse ţinute vestimentare. Priviţi ce a ieşit!

Activitatea a fost desfășurată în cadrul modelului Oportunități pentru Adolescenți, implementat de Fundația “Alături de Voi” România în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Iași, Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Iași, Direcția de Asistență Comunitară Iași și Centrul Județean de Resurse și Asistență Educațională Iași cu sprijinul tehnic și financiar al Reprezentanței UNICEF în România.

Clubul Tinerilor deschide un nou centru!

Posted By : UtilDeco - Unitate Protejata/ 617 0

 

Veste mare pentru toţi adolescenţii din Iaşi! În curând, Centrul de Resurse pentru Adolescenţi, va mai avea un punct de lucru, care va funcţiona în incinta Centrului Judeţean de Resurse şi Asistenţă Educaţională (vis-à-vis de clădirea Granit). Noi am tras cu ochiul şi i-am surprins pe colegii noştri punând la punct ultimele detalii … Vă ţinem la curent cu noutăţile! Daca doriti sa participati la activitatile pe care le derulam in club este de ajuns sa vă inscrieti pe www.clubultinerilor.eu

Dacă doriţi astfel de decoraţiuni din polistiren, ne puteti contacta.

 

Clubul Tinerilor – Eveniment de Craciun

Posted By : UtilDeco - Unitate Protejata/ 505 0

Mulţumim tuturor celor care şi-au făcut cumpărăturile de la UtilDeco Charity Cash&Carry şi au selectat ca 100% din profitul obţinut să meargă către Clubul Tinerilor ADV România! Cu ajutorul lor, oferim din 2004 un pachet integrat de servicii sociale şi educaţionale pentru peste 150 de copii şi tineri.

Clubul Tinerilor este un program al Fundaţiei „Alături de Voi” România unde, periodic, vin în jur de 150 de copii și tineri din medii vulnerabile – cu diverse tipuri de dizabilități, cu părinți plecați la muncă în străinătate, de etnie romă, din familii cu venituri scăzute sau proveniți din centre de plasament.

Aici, beneficiază de un pachet integrat de servicii psihologice, sociale și educaționale, care le dezvoltă abilitățile de viață independentă, le asigură continuitatea educației și îi ajută să depășească momentele dificile prin care trec (violență, bullying, consum de alcool şi alte substanţe, separare de părinţi, discriminare, stări emoţionale negative etc).

Tot de aici recrutam si tinerii care lucreaza in atelierele UtilDeco. Intervenția este continuată în comunitate, prin activităţi de informare derulate în școli și licee, pe diferite teme, cum ar fi: educație pentru sănătate, inclusiv educaţie sexuală, prevenirea consumului de alcool şi droguri, prevenirea violenței şcolare, prevenirea traficului de persoane ş.a. Detalii pe clubultinerilor.eu

Proiect: 30% din timpul de lucru într-o unitate protejată să fie făcut de către cei cu dizabilităţi.

Posted By : UtilDeco - Unitate Protejata/ 644 0

Iata un proiect la care Fundatia noastra, ADV Romania si UtilDeco au contribuit pentru ca tot mai multe firme obţin profituri fabuloase fără să-i ajute pe cei în nevoie.

 

Unităţile protejate ar putea fi obligate ca minimum 30% din timpul de lucru să fie realizat de persoane cu dizabilităţi, măsura, stipulată într-un proiect de act normativ, fiind propusă după ce tot mai multe firme căpuşă au ajuns să obţină profituri fabuloase fără să-i ajute pe cei în nevoie.

În România, momentul aduce în discuţie situaţia celor 775.000 de persoane cu dizabilităţi înregistrate în ţară şi greutăţile la care acestea sunt expuse zilnic, cei mai mulţi dintre ei ajungând pretext pentru afaceri prospere la limita legii.

Statistica ultimilor ani arată că mulţi patroni de „unităţi protejate” au ales să îşi dezvolte afacerile la limita legii, pe seama acestor persoane. În anul 2008, în România erau 280 de unităţi protejate cu 1.027 de persoane cu dizabilităţi angajate. În 2015, numărul unităţilor a crescut la 800, dar persoanele cu dizabilităţi angajate au rămas la 1.700. Unii întreprinzători au speculat legea permisivă astfel că sunt situaţii în care o persoană cu dizabilităţi ajunge să lucreze doar câteva ore pe lună.

Continuarea pe mediafax

Colindatori @ Clubul Tinerilor

Posted By : UtilDeco - Unitate Protejata/ 430 0

Vineri, echipa ADV Iasi a fost profund emotionata de colindele interpretate de tinerii care frecventeaza Clubul Tinerilor – Centrul de Resurse pentru Adolescenti.

Usor timizi, dar cu zambetul pe buze, ne-am urat sarbatori fericite si ne-am bucurat de clipele petrecute impreuna.

Fiindca suntem mandri de fiecare tanar in parte, va impartasim cateva clipe din bucuria noastra.

Mos Craciun a sosit la UtilDeco

Posted By : UtilDeco - Unitate Protejata/ 801 0

Mulţumim tuturor celor care în luna decembrie şi-au făcut cumpărăturile de la UtilDeco Charity Cash&Carry şi au selectat ca 100% din profitul obţinut să meargă către:

1) Clubul Tinerilor ADV România!

 

Cu ajutorul lor, am cumpărat 130 de cadouri pe care le-am oferit tinerilor cu dizabilităţi şi din grupuri vulnerabile din Iaşi, tineri care ne-au fost alături întreg anul 2016. Povestea noastră continuă http://shop.utildeco.ro/directioneaza-20-impozit-profit 

 

 

UtilDeco – Sponsor “Impreuna in lumea mea si a ta”

Posted By : UtilDeco - Unitate Protejata/ 840 0

Si in acest an, intreprinderea sociala de insertie UtilDeco sponsorizeaza campania “Impreuna in Lumea Mea si-a Ta” organizata de cei de la “Star of Hope Romania” cu print-uri realizate in atelierele noastre si vouchere cadou. Va asteptam la eveniment!

LAURA BRETAN, fetița cu voce de înger care a uimit o lume întreagă, este noul Ambasador Star of Hope România și va sustine campania printr-un concert caritabil la Iași, in beneficiul copilor cu dizabilitați, în cadrul Galei pentru Copiii și Tineri cu Dizabilități Star of Hope Romania, pe 15 decembrie 2016, ora 17.30, la Teatrul Luceafărul din Iași.

 

Star Of Hope Romania”Pe 15 decembrie, voi fi la Iasi, alaturi de Fundatia Star of Hope Romania. Voi cânta cu tot sufletul meu pentru copiii cu dizabilitati. Va invit să fim ”IMPREUNA IN LUMEA MEA SI A TA”, pe 15 decembrie, să le arătăm că ne pasă și că viața poate fi frumoasă! Abia aștept să ne vedem la Iași!” LAURA BRETAN

 

Alaturi de Laura Bretan, în concert vor cânta si membrii trupei PROCONSUL.

Devenita deja traditie, Gala are scop caritabil, achizitionarea biletelor inseamnand sprijin pentru continuarea programelor de terapie recuperatorie pentru 325 de beneficiari ai Fundatiei Star of Hope Romania.

La eveniment vor fi prezente Excelenta Sa dna Anneli Lindahl Kenny, Ambasador al Regatului Suediei in Romania, si peste 300 de personalitati din mediul public si privat din Romania, Europa si S.U.A.

Gala va fi transmisa LIVE atat pe tv de catre TVR Iasi cat si pe internet. Concertul caritabil va fi sustinut si de partenerii Star of Hope International Suedia, Norvegia, S.U.A, dar si de membrii Federatiei Organizatiilor de parinti care au Copii cu dizabilitati (19 Asociatii de parinti din intreaga tara).

Campania ”Impreuna in Lumea Mea si-a Ta” are scopul de a schimba atitudini, mentalitati, perceptii legate de copilul cu dizabilitati si familia acestuia. In cadrul campaniei vor avea loc doua evenimente majore:

Celebrarea Zilei Internationale a Persoanelor cu Dizabilitati prin impodobirea Bradului ”Steaua Sperantei si Solidaritatii” (actiune devenita deja traditie) – pe 5 decembrie 2016, ora 11.30, in fata Primariei Iasi

Prin aceste evenimente ne dorim sa celebram persoanele cu dizabilitati care au fost si sunt modele pentru comunitate (campioni paralimpici, speakeri, traineri, coregrafi, studenti, compozitori) cat si schimbarea atitudinii comunitatii fata de problematica copilului cu dizabilitate.

UtilDeco prezinta UtilDeco Travel

Posted By : UtilDeco - Unitate Protejata/ 840 0

UtilDeco Travel este locul unde povestea ta începe. Este momentul pe care îl petreci împreună cu cei dragi sub razele soarelui, drumul nebătătorit de pe vârful unui munte şi momentul de relaxare din clasa business.

Este un concept dezvoltat în inima celei mai mari întreprinderi sociale din România şi unde orice achiziţie se poate deconta integral. Întreg profitul este investit în programe sociale.

De astăzi, te aşteptăm pe nouă platforma: http://travel.utildeco.ro si UtilDeco Travel!

Curs Manager de Proiect – Chisinau

Posted By : UtilDeco - Unitate Protejata/ 844 0

Oportunitate de formare în Republica Moldova!

 

Până astăzi, 10 noiembrie 2016, Fundatia ADV România primeşte înscrieri la cursul „Manager de proiect”, ce se va desfăşura la Chişinău, în perioada 22-25 noiembrie 2015. Cursul, organizat de ADV România şi Fundaţia Ecoul Cernobîlului, este acreditat de Ministerul Educaţiei din R. Moldova şi Autoritatea Naţională pentru Certificări din România.

Pentru acest curs, cei doi parteneri, au reuşit să atragă o mini finanţare prin care să acopere o parte din cheltuielile de organizare a cursului de formare şi să acorde participarea gratuită pentru 15 persoane, care ulterior vor utiliza informaţiile primite în activitatea de zi cu zi. Această facilitate se aplică doar pentru ONG-uri şi autorităţi publice locale şi centrale din R. Moldova, în limita unui singur loc per instituţie. Prioritate vor avea persoanele care sunt din alte localităţi decât oraşul Chişinău.

Pentru mai multe detalii consulati http://cursuri.alaturidevoi.ro/curs-manager-de-proiect/