Clubul Tinerilor – În vizită la Memory Hospital

Posted By : UtilDeco - Unitate Protejata/ 686 0

Ce poate fi mai frumos decât zâmbetele și aprecierea persoanelor în vârstă care primesc vizita unor adolescenți?

De 1 martie, adolescenții de la Centrul de Resurse pentru Adolescenți din Iași au avut ocazia să aducă o mică bucurie persoanelor în vârstă internate la Memory Hospital, un spital privat din Iași, oferindu-le în dar un mărțișor, o floare și cele mai frumoase urări, acum, la sosirea primăverii.

“A fost un loc cu oameni buni, care au fost foarte plăcut surprinși când ne-au văzut și care ne-au primit cu multă căldură.”

„Mi-a plăcut mult experiența aceasta deoarece am învățat că sufletul persoanei contează cel mai mult!”

„Această experiență m-a ajutat să îmi dau seama că trebuie să respect mai mult bătrânii și să îi ajut de fiecare dată când este nevoie.”

Acestea sunt câteva dintre impresiile și gândurile cu care au plecat adolescenții în urma acestei activități.

Le mulțumim mult adolescenților pentru gestul frumos, mulțumim pacienților pentru căldura cu care ne-au primit și personalului spitalului pentru deschiderea manifestată! Activitatea a fost desfășurată în cadrul modelului Oportunități pentru Adolescenți, implementat de Fundația “Alături de Voi” România în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Iași, Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Iași, Direcția de Asistență Comunitară Iași și Centrul Județean de Resurse și Asistență Educațională Iași cu sprijinul tehnic și financiar al Reprezentanței UNICEF în România.

Evenimentul a fost susținut și de întreprinderea socială UtilDeco din cadrul ADV România, care a suportat o parte din costuri.

 

Politia Vestimentara – Clubul Tinerilor

Posted By : UtilDeco - Unitate Protejata/ 574 0

18 ianuarie 2017, ora 14.30, conversaţie la Centrul de Resurse pentru Adolescenţi Iaşi (CRA), în cadrul temei “Poliţia vestimentară”:

– Specialist C.R.A.: “Ce părere aveţi despre blugii tăiaţi? I-aţi purta?”
– M. (adolescentă C.R.A.): “Mie nu-mi plac…”
– R. (colegul adolescentei M.): “Dar dacă nu-ţi plac, de ce îi porţi?”

Dar chiar aşa? Să fie din cauza modei, a unei prietene care şi-a cumpărat o pereche asemănătoare sau doar pentru că adolescenta noastră a crezut că acesta este răspunsul pe care cei de lângă ea doreau să-l audă? Şi atunci a început discuţia … Am vorbit despre stilul vestimentar în adolescenţă, despre tendinţele în modă, despre cum ne îmbrăcăm în anumite împrejurări (teatru, şcoală, petrecere, parc etc.), despre cum ne simțim în anumite ținute și despre ce ținute ni se potrivesc.

Şi cum puţină culoare nu strică niciodată, adolescenţii au fost provocaţi să realizeze, din hârtie, diverse ţinute vestimentare. Priviţi ce a ieşit!

Activitatea a fost desfășurată în cadrul modelului Oportunități pentru Adolescenți, implementat de Fundația “Alături de Voi” România în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Iași, Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Iași, Direcția de Asistență Comunitară Iași și Centrul Județean de Resurse și Asistență Educațională Iași cu sprijinul tehnic și financiar al Reprezentanței UNICEF în România.

Clubul Tinerilor deschide un nou centru!

Posted By : UtilDeco - Unitate Protejata/ 597 0

 

Veste mare pentru toţi adolescenţii din Iaşi! În curând, Centrul de Resurse pentru Adolescenţi, va mai avea un punct de lucru, care va funcţiona în incinta Centrului Judeţean de Resurse şi Asistenţă Educaţională (vis-à-vis de clădirea Granit). Noi am tras cu ochiul şi i-am surprins pe colegii noştri punând la punct ultimele detalii … Vă ţinem la curent cu noutăţile! Daca doriti sa participati la activitatile pe care le derulam in club este de ajuns sa vă inscrieti pe www.clubultinerilor.eu

Dacă doriţi astfel de decoraţiuni din polistiren, ne puteti contacta.

 

Proiect: 30% din timpul de lucru într-o unitate protejată să fie făcut de către cei cu dizabilităţi.

Posted By : UtilDeco - Unitate Protejata/ 616 0

Iata un proiect la care Fundatia noastra, ADV Romania si UtilDeco au contribuit pentru ca tot mai multe firme obţin profituri fabuloase fără să-i ajute pe cei în nevoie.

 

Unităţile protejate ar putea fi obligate ca minimum 30% din timpul de lucru să fie realizat de persoane cu dizabilităţi, măsura, stipulată într-un proiect de act normativ, fiind propusă după ce tot mai multe firme căpuşă au ajuns să obţină profituri fabuloase fără să-i ajute pe cei în nevoie.

În România, momentul aduce în discuţie situaţia celor 775.000 de persoane cu dizabilităţi înregistrate în ţară şi greutăţile la care acestea sunt expuse zilnic, cei mai mulţi dintre ei ajungând pretext pentru afaceri prospere la limita legii.

Statistica ultimilor ani arată că mulţi patroni de „unităţi protejate” au ales să îşi dezvolte afacerile la limita legii, pe seama acestor persoane. În anul 2008, în România erau 280 de unităţi protejate cu 1.027 de persoane cu dizabilităţi angajate. În 2015, numărul unităţilor a crescut la 800, dar persoanele cu dizabilităţi angajate au rămas la 1.700. Unii întreprinzători au speculat legea permisivă astfel că sunt situaţii în care o persoană cu dizabilităţi ajunge să lucreze doar câteva ore pe lună.

Continuarea pe mediafax

Colindatori @ Clubul Tinerilor

Posted By : UtilDeco - Unitate Protejata/ 402 0

Vineri, echipa ADV Iasi a fost profund emotionata de colindele interpretate de tinerii care frecventeaza Clubul Tinerilor – Centrul de Resurse pentru Adolescenti.

Usor timizi, dar cu zambetul pe buze, ne-am urat sarbatori fericite si ne-am bucurat de clipele petrecute impreuna.

Fiindca suntem mandri de fiecare tanar in parte, va impartasim cateva clipe din bucuria noastra.

Mos Craciun a sosit la UtilDeco

Posted By : UtilDeco - Unitate Protejata/ 772 0

Mulţumim tuturor celor care în luna decembrie şi-au făcut cumpărăturile de la UtilDeco Charity Cash&Carry şi au selectat ca 100% din profitul obţinut să meargă către:

1) Clubul Tinerilor ADV România!

 

Cu ajutorul lor, am cumpărat 130 de cadouri pe care le-am oferit tinerilor cu dizabilităţi şi din grupuri vulnerabile din Iaşi, tineri care ne-au fost alături întreg anul 2016. Povestea noastră continuă http://shop.utildeco.ro/directioneaza-20-impozit-profit 

 

 

UtilDeco – Sponsor “Impreuna in lumea mea si a ta”

Posted By : UtilDeco - Unitate Protejata/ 814 0

Si in acest an, intreprinderea sociala de insertie UtilDeco sponsorizeaza campania “Impreuna in Lumea Mea si-a Ta” organizata de cei de la “Star of Hope Romania” cu print-uri realizate in atelierele noastre si vouchere cadou. Va asteptam la eveniment!

LAURA BRETAN, fetița cu voce de înger care a uimit o lume întreagă, este noul Ambasador Star of Hope România și va sustine campania printr-un concert caritabil la Iași, in beneficiul copilor cu dizabilitați, în cadrul Galei pentru Copiii și Tineri cu Dizabilități Star of Hope Romania, pe 15 decembrie 2016, ora 17.30, la Teatrul Luceafărul din Iași.

 

Star Of Hope Romania”Pe 15 decembrie, voi fi la Iasi, alaturi de Fundatia Star of Hope Romania. Voi cânta cu tot sufletul meu pentru copiii cu dizabilitati. Va invit să fim ”IMPREUNA IN LUMEA MEA SI A TA”, pe 15 decembrie, să le arătăm că ne pasă și că viața poate fi frumoasă! Abia aștept să ne vedem la Iași!” LAURA BRETAN

 

Alaturi de Laura Bretan, în concert vor cânta si membrii trupei PROCONSUL.

Devenita deja traditie, Gala are scop caritabil, achizitionarea biletelor inseamnand sprijin pentru continuarea programelor de terapie recuperatorie pentru 325 de beneficiari ai Fundatiei Star of Hope Romania.

La eveniment vor fi prezente Excelenta Sa dna Anneli Lindahl Kenny, Ambasador al Regatului Suediei in Romania, si peste 300 de personalitati din mediul public si privat din Romania, Europa si S.U.A.

Gala va fi transmisa LIVE atat pe tv de catre TVR Iasi cat si pe internet. Concertul caritabil va fi sustinut si de partenerii Star of Hope International Suedia, Norvegia, S.U.A, dar si de membrii Federatiei Organizatiilor de parinti care au Copii cu dizabilitati (19 Asociatii de parinti din intreaga tara).

Campania ”Impreuna in Lumea Mea si-a Ta” are scopul de a schimba atitudini, mentalitati, perceptii legate de copilul cu dizabilitati si familia acestuia. In cadrul campaniei vor avea loc doua evenimente majore:

Celebrarea Zilei Internationale a Persoanelor cu Dizabilitati prin impodobirea Bradului ”Steaua Sperantei si Solidaritatii” (actiune devenita deja traditie) – pe 5 decembrie 2016, ora 11.30, in fata Primariei Iasi

Prin aceste evenimente ne dorim sa celebram persoanele cu dizabilitati care au fost si sunt modele pentru comunitate (campioni paralimpici, speakeri, traineri, coregrafi, studenti, compozitori) cat si schimbarea atitudinii comunitatii fata de problematica copilului cu dizabilitate.

Despre noi

1. CLUBUL TINERILOR

Periodic, vin în jur de 150 de copii şi tineri din familii sărace, cu părinţi plecaţi la muncă în străinătate, cu dizabilităţi, de etnie roma sau proveniţi din casele de copii. Aici beneficiază de un pachet integrat de servicii sociale şi educaţionale care le dezvoltă abilităţile de viaţă independentă, le asigură continuitatea educaţiei şi îi ajută să depăşească momente dificile legate de depresie, violenţă, abuz sau alte probleme sociale.

Tot de aici recrutam si tinerii care lucreaza in atelierele UtilDeco. Intervenţia este continuată în comunitate, prin campanii de informare derulate în şcoli şi licee pe diferite teme, de care beneficiază anual peste 10.000 de copii şi tineri. Mai multe detalii pe Clubul Tinerilor ADV Romania

2. SALARIILE TINERILOR CU DIZABILITĂŢI ANGAJAŢI

Fiind vorba de locuri de muncă protejate, UtilDeco asigură servicii suplimentare de integrare socio-profesională, consiliere și orientare profesională, calificare la locul de muncă și asistență continuă în dezvoltarea individuală a potențialului fiecărui angajat, transformând dizabilitatea în abilitate. În atelierele noastre sunt angajate peste 30 de persoane cu dizabilităţi.

3. JOBDIRECT – AGENŢIA DE PLASARE & ASISTENŢĂ LA LOCUL DE MUNCĂ

Acest serviciu inovativ asigură integrarea tinerilor din grupuri vulnerabile pe piaţa neconvenţională a muncii prin oferirea unui pachet integrat de servicii sociale şi de ocupare:

  • evaluare şi testare competenţe;
  • consiliere şi orientare profesională;
  • calificare profesională;
  • internship la UtilDeco;
  • mediere şi angajare pe piaţa muncii;
  • jobcoaching pentru menţinerea locului de muncă cel puţin 6 luni de la angajare.

Serviciu oferit anual la peste 30 de tineri şi adulţi din categoria “greu ocupabili”.
Mai multe detalii pe JobDirect – Locuri de munca

4. PROIECTUL PARTENERIAT PENTRU INCLUZIUNE

Fondurile europene reprezintă oportunitatea actuală de dezvoltare a României, însă pentru a atrage aceste fonduri e nevoie de cofinanţare cash care poate varia între 2-40% din valoarea proiectului, respectiv de cash flow pentru implementare.

Fundaţia ADV România a implementat peste 75 de proiecte europene şi a atras în 14 ani de activitate peste 17 milioane de euro finanţare nerambursabilă, oferind servicii gratuite în comunitate, investind în inovaţie socială, creând locuri de muncă, realizând achiziţii de la operatori economici şi contribuind direct la bugetul consolidat al statului prin taxele şi impozitele plătite anual. Mai multe detalii pe www.alaturidevoi.ro & ProIncluziune.

Aici începe povestea noastră

deco-story-1.jpg

2002

 

Fundaţia Alături de Voi România

Povestea noastră nu are dragoni şi prinţese, este o poveste la care scriem zilnic pagini noi, cu provocări şi eforturi, cu zâmbete şi reuşite.

Uneori, e de ajuns să ai un singur erou principal pentru a începe o poveste. Aşadar, a fost odată că niciodată “Fundaţia Alături de Voi”, înfiinţată în 2002 de către Angela Achiţei, cu sprijinul celor de la Holt International Children’s Service USA.

Încă un ONG care trăieşte din donaţii, nimic special – ar putea crede căpcăunii din povestea noastră – un proiect care nu poate supravieţui în timp.

Misiunea a fost incluziunea persoanelor seropozitive HIV şi din alte grupuri vulnerabile, a tinerilor ce proveneau din sistemul de protecţie a copilului aşadar, am început să angajăm psihologi şi asistenţi sociali, să ne dorim un progres în fiecare zi pentru noi şi beneficiarii noştri.

andrei.jpg

A fost odata…

 

Povestea unui tânăr

Gândeşte-te la povestea unui tânăr dintr-un centru de plasament: obişnuit timp de 18 ani să trăiască într-un ecosistem unde avea asigurate condiţii minime de cazare şi masă. La majorat el nu primeşte cadouri, el este evacuat în stradă, fără a fi pregătit pentru viaţa de zi cu zi.

Cum anii trec ireversibil, am vrut să îi pregătim pe aceşti tineri pentru un viitor în care nu sunt asistaţi social, ci angajaţi model, care pot duce o viaţă normală fără grija zilei de mâine, cu familie, fără dizabilităţi, ci abilităţi.

fish-1.jpg

2006

 

Un viitor mai bun?

Un vechi proverb spune: Dă-i unui om un peşte şi va fi sătul pentru întreagă zi, învaţă-l să pescuiască şi va fi sătul o viaţă întreagă.

Aşadar, am propus şi câştigat proiecte europene prin care am adus formatori, am cumpărat utilaje, am investit în trainguri de specialitate cu dorinţa de a oferi un loc de muncă persoanelor cu dizabilităţi.

Astfel, Fundaţia Alături de Voi punea piatra de temelie în anul 2008 la ceea ce mai târziu avea să fie cunoscut sub numele de “economie socială”. Noi am ales să nu oferim doar un loc de muncă, ci un întreg pachet de servicii sociale ce include consiliere, training, orientare profesională şi asistenţă la angajare, inclusiv pe piaţa liberă a muncii.

utildeco-dragon.jpg

2008

 

UtilDeco devine unitate protejată

Am început cu 1 angajat şi, la fel ca Făt-Frumos din Lacrimă, am crescut în ultimii ani cât alţii într-o viaţă, am construit clădiri care acum sunt “a 2-a casă” pentru 65 de angajaţi, strategic aşezaţi în 4 centre din România.

Am dezvoltat o unitate protejată ce include ateliere de croitorie şi tipografie, foarte bine utilate, pentru a asigura producţia unor produse cu adevărat calitative, personalizate la comandă până la ultimul detaliu. În 2012, am construit la standarde europene primul depozit de arhivare şi depozitare documente din regiunea Nord-Est. În 2016 am lansat agenţia de turism UtilDeco Travel şi platforma Charity Cash & Carry.

O astfel de poveste merită propriul nume – şi l-am găsit – este UtilDeco, astăzi, cea mai mare unitate protejată autorizată din România şi singurul model recunoscut de Comisia Europeană. Acum, 36 de persoane cu dizabilităţi lucrează la UtilDeco.

Ne lovim des de prejudecăţi care spun că un produs realizat de persoanele cu dizabilităţi nu este de calitate. Râdem, şi ne motivează şi mai mult să demonstrăm că oferim preţuri competitive şi calitate premium.

angela.jpg

2016

 

Planurile pentru 2017

Suntem aici şi în 2017, iar Fundaţia ADV România continuă povestea cu 18 milioane de euro atrase în comunitate şi 70 de proiecte europene implementate.

Fundaţia ADV România este iniţiatorul Federaţiei Organizaţiilor Neguvernamentale pentru Servicii Sociale – FONSS, înfiinţată în august 2014, având în prezent un număr de 21 de membri, ONG-uri autorizate că furnizori de servicii sociale din Regiunea Nord Est. Preşedinţia primului mandat este deţinută de către ADV România, prin reprezentantul legal, Angela Achitei.

Începând cu iulie 2015, ADV România este membră în Comitetul de Monitorizare al Programului Operaţional Regional 2015-2020 – ADR Nord Est, şi din aprilie 2016, membră a Coaliţiei Anti-sărăcie.

Citeşte mai mult

Curs Manager de Proiect – Chisinau

Posted By : UtilDeco - Unitate Protejata/ 811 0

Oportunitate de formare în Republica Moldova!

 

Până astăzi, 10 noiembrie 2016, Fundatia ADV România primeşte înscrieri la cursul „Manager de proiect”, ce se va desfăşura la Chişinău, în perioada 22-25 noiembrie 2015. Cursul, organizat de ADV România şi Fundaţia Ecoul Cernobîlului, este acreditat de Ministerul Educaţiei din R. Moldova şi Autoritatea Naţională pentru Certificări din România.

Pentru acest curs, cei doi parteneri, au reuşit să atragă o mini finanţare prin care să acopere o parte din cheltuielile de organizare a cursului de formare şi să acorde participarea gratuită pentru 15 persoane, care ulterior vor utiliza informaţiile primite în activitatea de zi cu zi. Această facilitate se aplică doar pentru ONG-uri şi autorităţi publice locale şi centrale din R. Moldova, în limita unui singur loc per instituţie. Prioritate vor avea persoanele care sunt din alte localităţi decât oraşul Chişinău.

Pentru mai multe detalii consulati http://cursuri.alaturidevoi.ro/curs-manager-de-proiect/ 

 

Fundatia ADV Romania viziteaza Rep. Moldova

Posted By : UtilDeco - Unitate Protejata/ 848 0

Fundația ”Alături de Voi” România, în parteneriat cu Fundația Ecoul Cernobîlului Chișinău a sustinut, la Chisinau, in 13 oct a.c., întâlnirea de lucru cu ONG-uri, autorități locale și parlamentari din R. Moldova, pentru prezentarea mecanismelor de finanțare pentru ONG-uri existente în România și modalitatea de lucru a ONG-urilor cu autoritățile locale și centrale prin intermediul Comisiei ONG și FONSS.

Pe parcursul a trei ore, dna Angela Achitei, presedinte ADV Romania a prezentat modalitatea de lucru la nivel local a ONG-urilor din Iași -prin intermediul Comisiei ONG, parte din Consiliul Economic și Social de Dezvoltare a Județului Iași și experiența națională de lucru, prin intermediul FONSS- Federația Organizațiilor Neguvernamentale pentru Servicii Sociale (21 de organizații membre). De asemenea, participantii au primit detalii si despre mecanismele de finanțare a ONG-urilor existente în România – Legea 350/2005, Legea subvenționării serviciilor sociale, Legea achizițiilor publice – prin care se pot contracta servicii sociale și de economie socială de la ONG-uri, 2% privind redirecționarea impozitului pe venit, 20% privind sponsorizarea pe care o pot face companiile.

Intalnirea de lucru va fi urmata de o vizita la Iasi, la sediul ADV Romania, a unei delegatii formata din reprezentanti ai autoritatilor din R. Moldova.
Proiectul în cadrul căruia s-a desfașurat evenimentul este ”Parteneriat transfrontalier pentru dezvoltarea unui mecanism de finanțare / contractare a ONG-urilor de către autoritățile locale și centrale din Republica Moldova”- finanțat cu sprjinul financiar al Ministerului român al Afacerilor Externe, prin programul României de cooperare pentru dezvoltare (RoAid), în parteneriat cu Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare – Centrul Regional pentru Europa și Asia Centrală în cadrul Fondului de Mobilitate Experți ONG România – Republica Moldova implementat de Federația Organizațiilor Neguvernamentale pentru Dezvoltare din România (FOND).